Posted inFotbal, MEDIAȘ, Ultima oră

Veste excelentă de la Romgaz pentru Gaz Metan Mediaș

Clubul Sportiv Gaz Metan Mediaș și iubitorii fotbalului medieșean au primit o veste excelentă miercuri, 5 septembrie 2018, chiar de la directorul general al Romgaz Mediaș, Adrian Volintiru.

Romgaz va susține financiar în continuare formația de pe malul Târnavei Mari, Gaz Metan Mediaș, fiind un fenomen social pentru oraș.

”Nu sunt Gigi Becali, noi suntem un sponsor al echipei de fotbal nimic altceva, nu pot să vorbesc despre echipa de fotbal. Este un fenomen social pentru Mediaș. Acest oraș nu are mall, nu are teatru, cinematograf. Din câte am văzut eu, lumea iubește această echipă, o iubesc și eu.” a declarat Adrian Volintiru.

Acest sprijin financiar va fi în continuare în măsura în care Romgaz poate, este legal și în termenii legii.