Posted inMEDIAȘ, Ultima oră

FOTO VIDEO – Povestea incredibila a veteranului de razboi, Emanuel Micu

Emanuel Micu, veteran al celui de al Doilea Război Mondial, a împărtășit medieșenilor experiențele sale de pe front. ”Din Carpați în Munții Tatra” a fost evenimentul care și-a propsu să readucă aminte evenimentele petrecute pe front.

Născut la 7 decembrie 1921, în localitate Corbu, jud. Harghita, participant pe frontul românesc în perioada aprilie-august 1944 cu Regimentul 2 Artilerie Grea de la București, Emanuel Micu în vârstă de 97 a vorbit deschis despre evenimentele care i-au marcat viața.

În primăvara anului 1942 este refugiat de război la Piatra Neamț, împreună cu numeroși tineri din satul natal. Un an mai târziu se încorporează voluntar în armată și participă pe frontul din Moldova, începând din luna aprilie 1944 și continuă până la finalul campaniei Armatei Române pe frontul din Apus, în zona Munților Tatra, în anul 1945.

Ajuns la venerabila vârstă de 97 de ani Emanuel Micu s-a stabilit din anul 1946 în localitatea sibiană Valea Viilor.