Posted inROMÂNIA, Sport, Ultima oră

Premieră pentru România – Opt jucătoare la Wimbledon

Alexandra Dulgheru și Elena-Gabriela au reușit să obțină calificarea la Wimbledon după victoriile obținute în ultimul tur al fazei preliminare.

România va avea în premieră opt jucătoare pe un tablou principal de simplu al turneul de Mare Slem.

România le avea deja pe cele şase jucătoare aflate în top 100 direct calificate pe tabloul de simplu graţie clasamentului, Simona Halep, principala favorită, Mihaela Buzărnescu, desemnată cap de serie numărul 29, Irina Begu, Sorana Cîrstea, Monica Niculescu şi Ana Bogdan.

Alexandra Dulgheru (29 ani, 126 WTA), fost număr 26 mondial, a trecut, joi, de slovena Tamara Zidansek (20 ani, 96 WTA), principala favorită a fazei preliminare, cu 5-7, 7-6 (4), 6-0, după două ore şi 26 de minute.

Elena-Gabriela Ruse (20 ani, 197 WTA) se va afla pentru prima oară pe tabloul principal al unui turneu de Mare Şlem, după ce a dispus de austriaca Barbara Haas (22 ani, 215 WTA), cu 6-0, 7-5.

Cele două românce şi-au asigurat cecuri de 39.000 lire sterline şi câte 50 de puncte fiecare pentru calificarea pe tabloul principal de simplu.

Tragerea la sorţi a tablourilor de simplu se va desfăşura vineri, la Londra.