La finala Cupei României dintre CS Universitatea Craiova și AFC Hermannstadt cel mai ieftin bilet costă 15 lei.

Finala Cupei României dintre CS U Craiova și FC Hermannstadt se va disputa pe 27 mai 2018, de la ora 21:00, pe Arena Națională din București. Biletele au fost puse deja în vânzare on-line pe site-urile bilete.frf.ro și bilete.ro

Preţurile sunt următoarele: Peluze – 15 RON; Tribune – 30 RON; VIP albastru – 150 RON; VIP roşu – 200 RON.

Pentru fanii care vor veni la stadion împreună cu copiii, Federaţia Română de Fotbal a amenajat un sector special amenajat, Family Zone, la Tribuna a II-a, anunță frf.ro

Cei care achiziţionează bilete în acea zonă beneficiază de o reducere astfel: 5% – 2 bilete, 10% – 3 bilete, 15% – 4 bilete, 20% – 5 bilete. Reducerea se va aplica după plasarea comenzii. Accesul pe stadion al copiilor se face numai însoţiţi de un adult. Pentru fiecare copil minor va fi emis un bilet care va trebui prezentat la porţile de acces ale Arenei Naţionale.

Fiecare persoană poate cumpăra maximum 4 bilete, urmând ca acestea să fie nominale (numele, data şi locul naşterii ale titularului vor fi inscripţionate pe toate). În cazul modificării titularului sau corectării unor date inscripţionate pe bilete, acestea pot fi preschimbate la casieria Arenei Naţionale, duminică, 27 mai, între orele 12:00 – 21:00.

Pe lângă opţiunea livrării (6 lei în Bucureşti, 9 lei în ţară), suporterii au şi varianta print-at-home, prin care îşi pot imprima singuri biletele, fără costuri suplimentare. În cazul achiziţionării mai multor e-ticket-uri, e necesară printarea biletelor din toate link-urile recepţionate pe adresa de e-mail.

Livrarea biletelor comandate online se va face după data de 18 mai.

În limita disponibilităţii lor, biletele vor fi disponibile şi la casieriile Arenei Naţionale, în perioada 19-26 mai, între orele 12:00 – 19:00, şi în ziua meciului, între orele 12:00 – 21:00.

 

Publică un comentariu

Comentariu