Vântul puternic, ninsorile şi viscolul au afectat, în ultimele 24 de ore, 40 de localităţi din 17 judeţe, fiind vorba, în general, de blocarea căilor rutiere din cauza căderii unor arbori pe carosabil, lipsa energiei electrice sau căderea acoperişurilor unor clădiri.
În continuare sunt drumuri blocate din cauza unor arbori căzuţi pe carosabil şi se intervine pentru degajarea acestora, iar în unele zone ninge uşor, informează news.ro
Potrivit Ministerului Afacerilor Interne, fenomenele meteorologice periculoase au afectat, în ultimele 24 de ore, 40 de localităţi din judeţele Alba, Arad, Bacău, Bihor, Botoşani, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Giurgiu, Harghita, Maramureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Tulcea, fiind vorba despre blocarea căilor rutiere din cauza căderii unor arbori pe carosabil, lipsa energiei electrice sau căderea acoperişurilor unor clădiri.
Două drumuri naţionale şi un drum judeţean sunt închise circulaţiei rutiere – DN 12 C între localităţile Bicaz Chei şi Gheorgheni, DN 13 B între localităţile Gheorgheni şi Praid şi DJ 175 B între localităţile Pojorâta şi Crucea. La aceste tronsoane de drum se adaugă DN 67 C-Transalpina, între Rânca şi Obârşia Lotrului, DN 7 C Transfăgărăşan, pe tronsonul Piscu Negru – Bâlea-Cascadă, închise la finalul săptămânii trecute din cauza zăpezii, viscolului şi vizibilităţii reduse.
De asemenea, pe Valea Prahovei, în zona staţiunilor montane, dar şi pe Drumul Naţional 1 A – Văleni, Cheia, Săcele ninge uşor.
Potrivit Centrului Infotrafic, pe Drumul Național 1, în zona staţiunilor montane de pe Valea Prahovei (Sinaia, Buşteni, Azuga, Predeal) şi pe DN 1 A (Văleni, Cheia, Săcele) ninge uşor, carosabilul fiind pe alocuri acoperit cu un strat subţire de zăpadă. Traficul este intens pe aceste tronsoane de drum.
Ninge uşor, fără a fi carosabil acoperit, în Pasul Tihuţa.
Poliţiştii recomandă conducătorilor auto să circule cu prudenţă sporită, să adapteze viteza la condiţiile de drum şi să aibă autovehiculele echipate cu anvelope de iarnă.
În continuare echipajele de poliţişti, pompieri şi jandarmi rămân molibizate în teren pentru a se putea interveni în caz de necesitate.