Un tânăr din Laslea a fost amendat după cu 1.000 lei după ce a refuzat să stea în carantină.

Polițiștii sibieni continuă să acționeze integrat, împreună cu celelalte structuri teritoriale cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19.

În ultimele 24 de ore, au fost desfășurate acțiuni de verificare în zone aglomerate, centre comerciale, piețe și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea regulilor impuse referitoare cu precădere la interdicțiile de circulație, portul măștii de protecție sanitară, programul de funcționare a operatorilor economici, precum și utilizarea certificatelor de vaccinare.

71 de polițiști sibieni au fost angrenați ieri în aceste acțiuni, fiind verificate 1.478 de persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse privind izolarea/carantina; de asemenea, au fost verificate 32 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 69 de mijloace de transport, din care 4 mijloace de transport în comun.

În urma controalelor efectuate, au fost aplicate 7 sancțiuni contravenționale în valoare de 2.500 de lei, din care:

– 5 sancțiuni contravenționale în valoare de 500 de lei au fost aplicate pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii sanitare iar

– 2 persoane au fost sancționate contravențional cu amenzi în valoare de 2.000 de lei pentru nerespectarea carantinei (un bărbat de 19 ani din Dealu Frumos), respectiv a izolării (un bărbat de 21 de ani din Laslea).

Publică un comentariu

Comentariu