Absolvenţii de învăţământ din promoţia 2021 sunt aşteptaţi să se înregistreze în evidenţele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), pentru a beneficia de toate serviciile puse la dispoziţie de agenţie în scopul integrării lor pe piaţa forţei de muncă, informează AGERPRES.
Potrivit unui comunicat remis luni de instituţie, absolvenţii instituţiilor de învăţământ care se înregistrează în evidenţele agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă în raza cărora îşi au domiciliul ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă beneficiază de servicii gratuite de informare şi consiliere profesională, medierea muncii, servicii de formare profesională, precum şi de măsuri de stimulare a ocupării (prime), potrivit ANOFM.
Actele necesare pentru înregistrarea absolvenţilor în evidenţele agenţiilor teritoriale ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă sunt actul de identitate, diploma de absolvire sau adeverinţa din care să rezulte data absolvirii, curriculum vitae, declaraţie pe proprie răspundere privind starea de sănătate şi acordul de utilizare a datelor cu caracter personal.
Absolventul unei instituţii de învăţământ este persoana care a obţinut o diplomă sau un certificat de studii, în condiţiile legii, în una dintre instituţiile de învăţământ gimnazial, profesional, special, liceal, postliceal sau superior, de stat ori particular, autorizat sau acreditat în condiţiile legii.
Înregistrarea ca persoană aflată în căutarea unui loc de muncă în termen de 60 de zile de la absolvire este o etapă prealabilă şi obligatorie în vederea obţinerii indemnizaţiei de şomaj în cazul în care aceste persoane nu au reuşit să se încadreze în muncă potrivit pregătirii profesionale în termenul menţionat, se precizează în comunicatul ANOFM.
În cazul absolvenţilor de liceu, indiferent dacă au promovat sau nu examenul de Bacalaureat, termenul de 60 de zile se calculează din ziua următoare datei absolvirii studiilor stabilită prin reglementările normative în vigoare.
În cazul elevilor care nu au situaţia şcolară încheiată la toate materiile, termenul de 60 de zile se calculează de la data promovării examenului de corigenţă, data înscrisă în adeverinţa eliberată de instituţia de învăţământ.

Publică un comentariu

Comentariu