Polițiștii Biroului Rutier Mediaș au intervenit la un accident produs în localitatea Blăjel.

”Din primele cercetări efectuate s-a stabilit că, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Mediaș – Blăjel, un medieșean în vârstă de 56 de ani a efectuat manevra de depășire fără să se asigure, a pătruns pe contrasens unde a intrat în coliziune cu un autoturism condus din sens opus de către o femeie în vârstă de 39 de ani, tot din Mediaș, după care a fost proiectat în autoturismul depășit, condus de către o femeie în vârstă de 32 de ani, din jud. Mureș. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală ușoară a conducătoarei auto în vârstă de 32 de ani, care a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.” transmite IPJ Sibiu.

Un echipaj SMURD a intervenit de urgență în localitatea Blăjel, la un accident rutier în care au fost implicate 3 autovehicule.

”O femeie în vârstă de 32 de ani a primit îngrijiri medicale și a fost transportată la CPU Mediaș conștientă, cu un traumatism la mână și o contuzie la picior.” transmite purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu, Andreea Ștefan.

Publică un comentariu

Comentariu