O femeie de 52 de ani din Tălmaciu a provocat un accident rutier la Sibiu. Mai mult decât atât, șoferița avea o alcoolemie de peste unu la mie.

”La data de 26 iunie, în jurul orei 14:25, pe str. Pedagogilor din municipiul Sibiu s-a produs un eveniment rutier soldat cu pagube materiale, însă exista suspiciunea că șoferul se afla sub influența alcoolului, la fața locului fiind chemat un echipaj de poliție rutieră. 

În urma verificărilor efectuate, polițiștii rutieri au constatat că o femeie din Tălmaciu, în vârstă de 52 de ani, în timp ce conducea autoturismul, la intersecția străzilor Pedagogilor – Râului ar fi intrat în zidului unui imobil. 

Testarea alcoolscopică a conducătoarei auto a indicat o valoare de 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat, aceasta fiind însoțită la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

La nivelul Biroului Rutier Sibiu s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului. ” a transmis Luciana Lazăr, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu.

Publică un comentariu

Comentariu