Mediașul și Alba Iulia, aflate pe locurile 2 și 3, se întâlnesc sâmbătă, de la ora 14, pe stadionul Gaz Metan 2, într-un meci decisiv pentru accederea în play-off.

Mediașul are 24 de puncte, la egalitate cu Alba Iulia, dar cu un golaveraj mai bun. În ultima etapă, Mediașul a pierdut la limită, scor 1-0, cu ACS Târgu Mureș, iar Alba Iulia a câștigat fără probleme, scor 3-0, cu CS Metalurgistul Cugir.

Mihai Ianc, antrenorul Mediașului: „Vrem să câștigăm derby-ul”

Mihai Ianc, antrenorul Mediașului, a declarat că echipa sa vrea să câștige derby-ul și să se apropie de promovarea în play-off.

„Este ultimul meci al anului în fața propriilor suporteri. Vrem să câștigăm, este un derby. Locul 2-3, diferența este de golaveraj. Așteptăm ca fanii să fie alături de noi și să facem un joc bun.

Este clar că va fi nevoie de un spirit de sacrificiu, începând din secunda 1. Va fi un meci în care anumite situații pot face diferența. Sunt două echipe echilibrate, orice dintre echipe poate câștiga sâmbătă. Trebuie să avem dorință de joc care să ne aducă victoria.”

Răzvan Trif, jucătorul Alba Iuliei: „Nu avem nimic de pierdut”

Răzvan Trif, jucătorul ACS-ului  a declarat că echipa sa are șanse mari de a se califica în play-off și că nu are nimic de pierdut în meciul de sâmbătă.

„Este un meci dificil, cu o echipă cu același număr de puncte ca și noi. Sperăm ca sâmbătă să obținem cele trei puncte. Momentan avem șanse foarte bune de a ne califica în play-off. Nu avem nimic de pierdut în meciul de sâmbătă, iar de acolo doar în sus putem merge. Nu am jucat o perioadă mai lungă, dar încet-încet îmi recapăt ritmul.”

Publică un comentariu

Comentariu