După ploi care nu se dădeau duse, meteorologii anunță că vin zile extrem de călduroase. În unele zone se vor atinge chiar și 40 de grade celsius. Dar, în același timp, nici furtunile nu vor dispărea chiar de tot.

Luni, în sud și est va continua să plouă torențial, vor fi descărcări electrice, grindină și vânt, a declarat, luni dimineață, la Digi24 meteorologul Alina Șerban.

Ea a afirmat că vremea se va schimba însă în zilele următoare, iar temperaturile vor crește. Schimbarea de temperatură va fi influențată de o masă de aer cald, care va domina România în perioada imediat următoare.

„Temperaturile vor fi în creștere treptat și vor ajunge la pragul caniculei. Chiar îl vor depăși. Vor fi maxime de 35 de grade și, uneori, chiar mai mult, la început în vestul țării. Canicula se va extinde și în restul țării. Cea mai afectată va fi zona de sud.

Treptat vorbim de un disconfort termic mai accentuat, deoarece atmosfera este încă foarte bogată în umezeală”, a spus meteorologul.

Alina Șerban a adăugat că instabilitatea atmosferică va continua și în perioada următoare, mai ales după-amiaza, la deal și la munte. Acolo, va ploua și vor fi grindină și vânt.

Alertele meteorologice pentru disconfortul termic accentuat ar putea veni chiar începând de marți.

„Vom înregistra, la scara întregii țări, valori maxime în jurul a 36 de grade Celsius, iar vremea va deveni călduroasă în majoritatea zonelor, izolat caniculară în partea de vest și sud-vest. În Banat, Crișana și sud-vestul Olteniei se pot consemna valori de 36 de grade. În restul țării, acolo unde este posibil să mai avem perioade de instabilitate atmosferică, maximele nu vor depăși probabil 23-25 de grade. Însă de miercuri vremea va continua să se încălzească în aproape toată țara, va deveni caniculară în Banat, Crișana, Oltenia, local în Transilvania și Maramureș, precum și în restul țării”, a anunțat la Digi4 directorul ANM, Elena Mateescu.

Mai mult, disconfortul termic va fi accentuat, pentru că valorile de temperatură în creștere, asociate și cu un grad de umezeală a aerului în nanosferă, vor determina un indice temperatură-umezeală care cu siguranță va atinge și va depăși pragul critic de 80 de unități, a precizat directorul ANM.

Publică un comentariu

Comentariu