foto Arhivă

Ambulanța Mediaș are un nou sediu. Primarul municipiului Mediaș, Gheorghe Roman a vizitat luni noua locație împreună cu managerul general al SAJ Mediaș.

Vă reamintim că substația Mediaş a Serviciului Judeţean de Ambulanţă Sibiu a funcționat mult timp în incinta Spitalului Municipal.

Lucrările de amenajare ale spațiului pus la dispoziție de către Primăria Mediaș au fost finalizate de curând, iar clădirea a fost dotată corespunzător. Astfel, acest serviciu are sediul într-una dintre clădirile de la fosta unitate militară de aviație.

”După mulți ani în care s-a vorbit despre schimbarea sediului ambulanției de la Spitalul Municipal Mediaș. Astăzi, putem spune că acest lucru este realizat. Am reușit cu susținerea administrației locale să punem la dispoziția serviciului de ambulanță, un corp de clădire la sediul fostei aviație din municipiul Mediaș” a declarat primarul Gheorghe Roman.

”Ne-am mutat la casă nouă cum s-ar spune, avem o hală în care autospeciale pot sta la adăpost. Avem spații pentru personal, de notat ar fi faptul că Primăria a înțeles nevoia și ne-a sprijinit în acest demers” a declarat Constantin Popescu, directorul general SAJ Mediaș.

Publică un comentariu

Comentariu