anexă mistuită de flăcări la șeica mică. o femeie a suferit un atac de panică

Pompierii sibieni au intervenit în localitatea Șeica Mică pentru stingerea unui incendiu la o anexă gospodărească.

La fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere, un echipaj SMURD și SVSU Șeica Mică.

”La sosirea pompierilor incendiul se manifesta generalizat la întreaga anexă. S-a acționat prompt pentru lichidare însă anexa nu a putut fi salvată, aceasta a ars în totalitate, având o suprafață de aproximativ 50 mp. Echipajul SMURD prezent la fața locului a acordat îngrijiri medicale unei femei în vârstă de aproximativ 58 de ani care a suferit un atac de panică, aceasta refuzând transportul la spital.” transmite Raluca Marcu, purtător de cuvânt al ISU Sibiu.

Cauza de izbucnire a incendiului este în curs de stabilire.

Leave a comment

Comentariu