Președintele României, Klaus Iohannis a anunțat vineri, la Palatul Cotroceni, că starea de alertă nu va mai fi prelungită după data de 8 martie 2022.

Decizia a fost luată după o ședință la Cotroceni cu cei responsabili de gestionarea pandemiei.

„Nu mai prelungim dincolo de 8 martie starea de alertă pe teritoriul României. O dată cu ridicarea străii de alertă vor fi eliminate și o serie de măsuri care au fost în vigoare până acum. Măsurile vor fi explicate de autoritățile abilitate”, a declarat Klaus Iohannis, relatează Digi24.

Acesta a precizat că ne aflăm la sfârșitul valului 5 al pandemiei de COVID-19. „Pandemia de Covid e pe o pantă accelerat descendentă, valul 5 e aproape de a se termina”, a spus președintele.

„Faptul că putem ieși din acest val 5 se datorează și măsurilor luate de autorități. Le mulțumesc românilor care, în mare majoritate, au respectat măsurile. Mulțumesc personalului medical, care a fost în prima linie a luptei cu virusul, printr-o mobilizare exemplară și impresionantă”, a mai spus șeful statului.

Publică un comentariu

Comentariu