Lucrările de asfaltare la străzile din Agârbiciu, județul Sibiu, au fost finalizate. Următorul pas este realizarea marcajelor rutiere și amenajarea spațiilor verzi, după care vor începe lucrările de modernizare și asfaltare în localitatea Axente Sever.
”În aceste zile au fost finalizate lucrările de asfaltare la străzile din localitatea Agârbiciu, străzi care fac parte din proiectul „Modernizare străzi în comuna Axente Sever, județul Sibiu”, realizat cu fonduri obținute prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. Urmează realizarea marcajelor rutiere și amenjarea spațiilor verzi de pe străzile asfaltate, iar apoi lucrările de modernizare și asfaltare vor începe în localitatea Axente Sever.” se arată într-un comunicat emis de Primăria Axente Sever.