FOTO arhivă

Trei femei și doi bărbați au fost reținuți după ce au furat din mai multe magazine din municipiul Sibiu.

”La data de 25 ianuarie a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Sibiu au reținut 5 persoane, cercetate penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat (6 acte materiale). În fapt, trei femei, în vârstă de 21, 24, respectiv 34 de ani, împreună cu doi bărbați, în vârstă de 23, respectiv 38 de ani, toți sibieni, sunt bănuiți că, în perioada februarie – decembrie 2021, ar fi sustras componente din fier și cupru din incinta mai multor societăți comerciale și imobile particulare din municipiul Sibiu. ” a declarat Luciana Lazăr, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu.

Prejudiciul creat în urma comiterii faptelor se ridică la suma de aproximativ 10.000 de euro.

După administrarea probatoriului în cauză, polițiștii sibieni de investigații criminale au reținut cele cinci persoane pentru 24 de ore, urmând a fi prezentate unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.

Cercetările continuă la nivelul Poliției Municipiului Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

Publică un comentariu

Comentariu