FOTO arhivă

Polițiștii sibieni continuă să acționeze integrat, împreună cu celelalte structuri teritoriale cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19.

În ultimele 24 de ore, au fost desfășurate acțiuni de verificare în zone aglomerate, centre comerciale, piețe și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea regulilor impuse referitoare cu precădere la interdicțiile de circulație, portul măștii de protecție sanitară, programul de funcționare a operatorilor economici, precum și utilizarea certificatelor de vaccinare.

 

63 de polițiști sibieni au fost angrenați ieri în aceste acțiuni, fiind verificate 782 de persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse privind izolarea/carantina; de asemenea, au fost verificate 34 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 74 de mijloace de transport, din care 11 mijloace de transport în comun.

 

În urma controalelor efectuate, au fost aplicate 12 sancțiuni contravenționale în valoare de 11.500 de lei, din care:

– 7 sancțiuni contravenționale în valoare de 11.500 de lei pentru nerespectarea măsurii carantinei;

– 5 sancțiuni contravenționale cu avertisment pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii sanitare.

 

Recomandăm tuturor cetățenilor să respecte prevederile legale pentru prevenirea răspândirii pandemiei de Covid-19, să poarte masca de protecție în toate spațiile publice închise și deschise, să păstreze distanțarea fizică și să respecte interdicțiile privind deplasarea sau libera circulație.

 

Publică un comentariu

Comentariu