Minorul care a ucis cu sânge rece o femei de 74 de ani din municipiul Mediaș pentru câteva grame de aur a fost trimis în România pentru reeducare.

Tragedia s-a petrecut în urmă cu o săptămână pe strada Păltiniș din cartierul Gura-Câmpului. . O femeie în vârstă de 74 de ani a ieșit din apartament să ducă gunoiul, iar când s-a întors de la tomberoane, cineva i-a tăiat gâtul. Abia după câteva ore atacatorul a fost prins și s-a stabilit că este vorba despre un tânăr în vârstă de 17 ani, cetățean german, care locuia la Dumbrăveni. 

Trimis din Germania la reeducare – Mama lui avea probleme cu drogurile

În urmă cu șase ani, băiatul era trimis în România pentru că provenea dintr-o familie cu probleme. Mama lui era consumatoare de droguri, astfel că un tribunal din Germania a luat decizia să-l trimită la Dumbrăveni, la o familie de plasament, prin intermediul unui ONG din Sighișoara, notează adevarul.ro. 

Băiatul era monitorizat atât de ONG, cât și de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Sibiu. Copilul era verificat trimestrial de Protecția Copilului pentru a nu fi abuzat, pentru a nu părăsi țara și pentru a nu fi dat către altă familie fără a anunța autoritățile. De asemenea, el era vizitat zilnic de un profesor, făcând școală acasă. Așa a reușit să învețe și limba română. El beneficia chiar și de consiliere psihologică. Totuși, nu se cunoaște dacă el a mai fost agresiv în trecut sau dacă a manifestat ură rasiale față de alte persoane. În câteva luni, băiatul ar fi trebuit să se întoarcă în Germania, dar, potrivit apropiaților, el nu ar fi fost foarte încântat de idee. 

Banii dați de statul german pentru copiii trimiși la reeducare

Nu este pentru prima dată când cazul copiilor trimiși la reeducare în țara noastră este pus pe tapet. În urmă cu nici trei ani, în 2019, într-o tabără specială din localitatea Vişeu de Sus – Maramureş au fost descoperiţi mai mulţi adolescenţi germani care erau abuzaţi: bătuţi şi înfometaţi, exploataţi precum nişte sclavi. Deşi la vremea respectivă au fost arestate cinci persoane, iar centrul de reeducare a fost închis, nu există încă nicio condamnare până la această oră, în acest caz. Tabăra de la Vişeu este unul dintre multele centre de reeducare din ţara noastră create cu scopul de a-i scăpa pe copiii cu probleme comportamentale de diverse dependenţe, servicii pentru care statul german plătea între 4.000 şi 6.000 de euro/copil, potrivit adevarul.ro.

Alți cinci copii străini se află în Sibiu în plasament internațional

Potrivit şefei DGASPC, Beatrice Muntean, în judeţul Sibiu sunt în acest moment cinci tineri daţi în plasament internaţional, dintre care patru din Germania şi unul din Belgia.  

Preşedinta Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, Elena Tudor, a menţionat public că 11 copii străini proveniţi din ţări precum Marea Britanie şi Luxembourg sunt veniţi cu măsură de protecţie în România, în judeţele Sibiu, Maramureş, Harghita şi Prahova. Mădălina Turza – şefa Departamentului pentru responsabilitate socială comunitară şi grupuri vulnerabile a declarat că sunt în jur de 100 ONG-uri care se ocupă de astfel de copii veniţi doar din Germania. Asociaţiile şi-au luat angajamentul de a le oferi acestor minori acces la educaţie şi îngrijire medicală, la servicii sociale, hrană şi cazare.   

După crima din Mediaş, reprezentanții DGASPC Sibiu spun că au tras, în ultimii doi ani, nenumărate semnale de alarmă privind situaţia copiilor germani – ce prezintă o delicvenţă juvenilă – trimişi în ţara noastră pentru reeducare. Beatrice Muntean a pomenit în acest sens despre problemele cu care reprezentanţii instituţiei se confruntă de mai mulţi ani: lipsa de comunicare şi transparenţă cu autorităţile străine, dar şi cu familiile în care tinerii sunt daţi în plasament.   

Şi România, la rândul ei, a dat în plasament internaţional copii. Se ştie despre patru dintre ei că se află în Spania.

Publică un comentariu

Comentariu