Avocatul Poporului, Renate Weber, le cere miniştrilor Sănătăţii, Educaţiei şi Muncii, Vlad Voiculescu, Sorin Cîmpeanu şi Raluca Turcan, Colegiului Medicilor din România şi Sindicatului Medical România clarificări despre plata gărzilor medicilor, informează AGERPRES.
Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu după ce medicul Marian Stamate şi-a exprimat o serie de nemulţumiri privind plata gărzilor într-o postare pe reţele de socializare.
„Un medic angajat cu contract de muncă cu normă întreagă într-o unitate sanitară are veniturile raportate la două salarii de bază diferite, respectiv până la ora 14,00 este remunerat cu un salariu corespunzător Legii 153/2017, iar în următoarele ore, cele de gardă, munca sa este remunerată corespunzător unui alt salariu de bază respectiv OUG 114/ 2018. (…) S-a ajuns astfel la o situaţie discriminatorie, medicul de aceeaşi specialitate, cu aceeaşi vechime, să fie remunerat diferit, în funcţie de raportul pe care acesta îl are cu unitatea sanitară, adică, dacă este angajat cu normă întreagă, va avea gărzile mai prost plătite decât acelaşi medic care nu are contract de muncă cu normă întreagă”, a explicat medicul Marian Stamate.
Avocatul Poporului solicită clarificarea mai multor aspecte: în ce măsură drepturile salariale aferente activităţii prestate de medici în linia de gardă pot fi actualizate la nivelul anului 2021; analizarea oportunităţii ca gărzile efectuate de personalul sanitar în afara normei legale de muncă şi a programului de lucru de la funcţia de bază în zilele lucrătoare să fie salarizate la nivelul salariului stabilit pentru norma de bază; ce măsuri se întreprind pentru eliminarea inechităţilor determinate de aplicarea neunitară a sporului de până la 75% sau 100% din tariful orar al salariului de bază, procent stabilit trimestrial de comitetul director, după consultarea organizaţiilor sindicale reprezentative la nivel de unitate sau a reprezentanţilor angajaţilor.
Avocatul Poporului mai solicită să i se comunice dacă există situaţii în care au fost efectuate gărzii obligatorii şi nu au fost plătite şi ce măsuri s-au luat pentru preîntâmpinarea unor astfel de cazuri pentru viitor, precum şi care este modalitatea de plată a medicilor rezidenţi pentru munca prestată, inclusiv în privinţa gărzilor efectuate.

Publică un comentariu

Comentariu