În urmă cu un an și jumătate, pentru municipiul Mediaș, a fost semnat unul dintre cele mai mari contracte de finanțare privind transportul public din orașele Regiunii Centru, în valoare totală de peste12 milioane euro, prin care se va moderniza sistemul de transport creat în 1989. Acesta a fost cel de-al treilea ca mărime din Regiune. De această dată, municipalitatea beneficiază de peste 5,6 milioane euro pentru modernizarea străzilor din Centrul istoric și reabilitarea Școlii Gimnaziale nr. 4, prin proiectul ”Îmbunătățirea calității vieții și a mediului urban în municipiul Mediaș – II”, finanțat în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, care este gestionat de către ADR Centru.

Contractul de finanțare a fost semnat la sediul Primăriei Mediaș de către domnul Gheorghe Roman, primarul municipiului și de domnul Simion Crețu, director general Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, în prezența unor reprezentanți mass media din județul Sibiu.

  ”Pentru noi, medieșenii, prioritățile de dezvoltare s-au centrat pe creșterea calității transportului și pe îmbunătățirea condițiilor de viață. Ca atare, am depus mai multe proiecte spre finanțare la ADR Centru, pentru a răspunde și cerințelor europene privind reducerea emisiilor poluante, dar și pentru a dovedi cetățenilor orașului că fondurile europene pot asigura un climat urban potrivit pentru toți locuitorii. Preocupările noastre au vizat domeniul social, de aceea vom investi în modernizarea infrastructurii educaționale, acum la Școala Gimnazială nr 4, iar prin alte proiecte la Școala Gimnazială Ighișu Nou și în două centre comunitare. De asemenea, ne dorim să realizăm un complex cu locuințe sociale colective, inclusiv cu utilități moderne și vom amenaja un loc de joacă pe strada Baia de Nisip. Prin acest proiect vom moderniza și mai mult de 2 km din străzile adiacente Centrului istoric, vom moderniza sistemul de iluminat în zona Piața ”Regele Ferdinand I” și vom reabilita infrastructura edilitară din zonă”, a declarat domnul Gheorghe Roman, primarul municipiului Mediaș.

Buget proiect și program finanțare:

Fondurile alocate prin semnarea contractului, sunt disponibile prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, Axa Prioritară 13.1, care finanțează proiectele ce vizează ”sprijinirea regenerării orașelor mici și mijlocii, prin oferirea de sprijin pentru revitalizarea fizică, economică și socială a comunităților defavorizate din regiunile urbane și rurale”. Proiectul contractat are o valoare totală de 28.842.032,07 lei, din care valoarea finanțării nerambursabile alocate este de 22.779.460,29 lei, în cuantum de 98,00% din valoarea eligibilă a proiectului (adică mai mult de 4,89 milioane euro).

Termen de finalizare proiect: Beneficiarul estimează că proiectul va fi finalizat până la 31.12.2023.

   ”La Mediaș se lucrează deja la implementarea proiectului de îmbunătățire a mobilității urbane prin modernizarea și extinderea traseelor de transport public electric, dar și implementarea unui sistem integrat de trafic, care vor susține obiectivele Primăriei Municipiului, ce vizează creșterea calității aerului și reducerea poluării. Cetatea Mediașului a fost reabilitată anii trecuți, tot din fondurile POR, în perioada 2007-2013, și a atras deja un număr mare de turiști, iar îmbunătățirea transportului public va fi un sprijin atât pentru turiști, cât și pentru locuitori. Acum, vorbim de contractarea proiectelor de amenajare urbană, a căror valoare totală cumulată este de peste 11 milioane euro. Acesta este primul contractat și vom mai avea investiții finanțate prin Axa Prioritară 13, în vederea îmbunătățirii calității vieții populației. Municipalitatea are depuse încă alte patru proiecte, care vor obține finanțare în cadrul Axei Prioritare 9 a POR 2014-2020, care susține dezvoltarea locală plasată sub responsabilitatea comunității, sprijinind regenerarea economică și socială a comunităților defavorizate din mediul urban. În total, la Mediaș se vor investi peste 33,6 milioane euro, prin șapte proiecte depuse în cadrul Programului REGIO, din care mai mult de 22,8 milioane euro sunt fonduri europene”, a declarat domnul Simion Crețu, director general ADR Centru.

Principalele activități prevăzute în proiect sunt:

Prin implementarea activității A: ”Reabilitare/modernizare Școala gimnazială nr. 4″, se dorește extinderea, modernizarea și dotarea materială a acestei unități de învățământ, inclusiv cu echipamente didactice și IT, pentru a crea condițiile optime desfășurării cursurilor adecvate învățământului primar într-o locație unică. Totodată, s-a avut în vedere crearea de facilități pentru persoanele cu dizabilități, pentru a avea acces la toate activitățile educaționale din incinta scolii. Reabilitarea Școlii nr. 4 Mediaș va contribui la creșterea calității învățământului și a calității vieții elevilor din zona de impact, stimulând astfel frecventarea cursurilor și reducerea abandonului școlar.

Scopul investiției este de a aduce clădirea la standardele de funcționare moderne, prin refacerea sălilor de clasă și dotarea acestora cu material didactic adecvat, refacerea sălii de sport, refacerea instalațiilor sanitare, crearea unui spațiu pentru mediatecă, a unuia pentru atelier de creație, dar și de zone pentru servirea mesei, sau cele destinate cadrelor didactice și personalului administrativ. În curtea imobilului se vor amenaja spații de joacă și de recreere.

În ceea ce privește activitatea B: „Reabilitare/modernizare străzi centru istoric”, se propune modernizarea străzilor în Centrul istoric, modernizarea sistemului de iluminat în zona Piața ”Regele Ferdinand I”, modernizarea infrastructurii edilitare, realizarea de trasee și canale tehnice pentru cabluri, modernizarea zonelor pietonale, amenajarea spațiilor verzi existente și crearea de noi spații verzi unde este posibil.

Publică un comentariu

Comentariu