Bărbatul care a bătutu un medieșean până la băgat în spital a fost arestat. Scandalul a petrecut în dimineața zilei de 12 iunie, în zona centrală a Mediașului.

„Un bărbat în vârstă de 34 de ani, din Mediaș, a fost reținut ieri de către polițiștii specializați în investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Mediaș, fiind cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.

Medieșeanul este bănuit că la data de 12 iunie, în jurul orei 04:00, pe fondul consumului de băuturi alcoolice dar şi a unor neînţelegeri, a agresat fizic un bărbat lovindu-l cu un corp dur în zona capului.

Scandal în fața unei săli de jocuri din Mediaș – Un bărbat a ajuns la spital în stare gravă

În urma agresiunii, persoana vătămată, un medieșeanîn vârstă de 50 de ani, a suferit leziuni traumatice care necesită un număr de 16-18 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, dacă nu survin complicaţii.

În urma probatoriului administrat, în cursul zilei de ieri, polițiștii au luat măsura reținerii pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, urmând ca în cursul acestei zile să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaş cu propunere de luare a unei măsuri privative de libertate.” a declarat Luciana Lazăr, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu.

Cercetările în acest dosar continuă.

Publică un comentariu

Comentariu