Un bărbat de 77 de ani, din Copșa Mică s-a urcat băut la volanul unui autoturism. Șoferul a pierdut controlul volanului și s-a oprit cu mașina într-un șant de pe marginea drumului.
”La data de 12 februarie a.c., în jurul orei 21,30, în Copșa Mică, în timp ce conducea un autoturism pe DN 14, un localnic în vârstă de 77 de ani a pierdut controlul direcției de deplasare și a ieșit în afara carosabilului, oprindu-se într-un șanț.
Evenimentul s-a soldat doar cu pagube materiale. Testarea șoferului cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat.” transmite Elena Walter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu.
După recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Copșa Mică au întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.