FOTO arhivă

Un bărbat din Slimnic a fost depistat la volanul unui autoturism fără permis de conducere, băut, iar pe autoturism avea puse numere de înmatriculare false.

Polițiști din cadrul Serviciului Rutier Sibiu – Biroul Drumuri Naționale și Europene au dispus măsura preventivă de reținere pentru 24 de ore a unui bărbat în vârstă de 38 ani din loc Slimnic.

În fapt, la data de 31.01.2020, în jurul orei 2200, bărbatul a fost depistat în trafic de către lucrătorii de poliție rutieră din cadrul Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene în timp ce conducea pe Drumul Național 14, în localitatea Slimnic, un autovehicul neînmatriculat care avea montat pe din partea din față o plăcuță cu un număr fals de înmatriculare. Întrucât acesta emana vaporii asemănători celor de alcool, polițiștii au procedat la testarea acestuia cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind unul pozitiv, aparatul indicând valoarea de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii rutieri au constat că acesta nu poseda permis de conducere valabil pentru nicio categorie, și nici nu a posedat vreodată.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore sub aspectul săvârșirii de infracțiuni la regimul rutier, urmând ca în cursul acestei zile să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu cu propunere de punere în mișcare a acțiunii penale și luare a unei măsuri legale.

Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul neînmatriculat (art. 334 alin. (1) și (2) din Codul Penal), conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art. 335 alin (1) din Codul Penal) și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenta alcoolului (art. 336 alin. (1) din Codul Penal).

 

Publică un comentariu

Comentariu