La Centrul de Îngrijire și Asistență pentru persoanele cu dizabilități din Dumbrăveni sunt îngrijiți 57 de beneficiari. Centrul a fost recent renovat, iar cei de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu spun că cei de aici au cele mai bune condiții. Beneficiarii însă îi contrazic și acuză faptul că pentru a reduce facturile, conducerea îi ține în frig. Cei din Centru au făcut sesizări către DGASP, instituția de care aparțin, dar spun că după controlul de la Sibiu lucrurile au revenit la ”normal”.

Nicolae Hămbășan este unul dintre beneficiarii Centrului din Dumbrăveni. Bărbatul spune că a făcut sesizări atât la conducerea Centrului cât și la cea a DGASPC pentru a reclama faptul că beneficiarii sunt ținuți în frig, iar caloriferele se încălzesc după program. ”Problema e de la începutul lui decembrie. Se dă căldură dimineața între 7 și 9 și seara între 19 și 21. În rest stăm în frig, ne încălzim cu aeroterme, cu calorifere electrice, cu ce putem. Am solicitat conducerii să ne dea programul furnizării căldurii, dar a refuzat. Am solicitat din nou explicații, iar doamna director mi-a spus că sunt 21 de grade, care este standard. Dar nu se poate compara un om care se deplasează, care se mișcă și are o circulație a sângelui bună, cu noi, care suntem imobilizați ori la pat, ori în fotolii rulante, nu avem aceeași circulație a sângelui și avem imunitatea scăzută”, spune Nicolae Hămbășan, relatează Ora de Sibiu.

Beneficiarul de la Dumbrăveni a trimis o sesizare și la DGASPC Sibiu, de unde a venit un control. ”Au venit în control și au constatat că e frig. Au spus să se dea drumul la căldură, s-a pornit, dar după ce au plecat s-a oprit din nou, iar de a doua zi s-a revenit la programul de dinainte de furnizare”, spune Nicolae Hămbășan.

Mic dejun de Crăciun

Mai mult, Nicolae Hămbășan spune că în ziua de Crăciun beneficiarii s-ar fi așteptat să primească mâncare adaptată zilei. În schimb au primit două felii de salam. ”La micul dejun de Crăciun asta am primit- 2 felii de salam, două de pâine și unt. Alții au primit o conservă de pește și brânză. Am cerut explicații, am întrebat, nu se putea să ne dea un minim de mâncare tradițională? Noi nu suntem tot oameni? Nu avem aceleași sărbători ca restul? Mi s-a spus că în baza celor 16, 80 de lei alocați asta s-a putut oferi. După ce am reclamat, de Revelion au făcut un meniu cât de cât mai bun”

269841579 2525612740905166 8080147937092691970 n269948759 2546236082173532 7806167966770325281 n

”Eu mă întreb: un beneficiar are alocate 55 de milioane pe lună, și aici intră absolut tot. Păi în banii ăștia nu e posibil să ni se dea mâncare mai bună și căldură?”, este revoltat Nicolae Hămbășan.

 

Publică un comentariu

Comentariu