Anul acesta însă totul este altfel. Nici vorbă de ”gerul Bobotezii”, dar nici de tradiționala slujbă. Din cauza pandemiei sfințirea apei se va face de fiecare biserică în parte, în curtea lăcașului. Așa se va întâmpla și la Mediaș.

Anul acesta pandemia și regulile de distanțare  îi trimite pe credincioși înapoi la bisericile din localitățile în care locuiesc.

”Liturghia și apoi slujba de sfințire a apei se vor face la fiecare biserică în parte. La Catedrală, la fel. Liturghia se va ține în interior, iar credincioșii vor avea voie înăuntru doar cu mască și respectând regula de distanțate. Apoi, slujba de sfințire a apei, la Catedrală, la fel ca la fiecare biserică, va avea loc în față sau în curtea bisericii. apa a fost deja îmbuteliată în sticle care vor fi împărțite credincioșilor. consilierii fiecărei biserici se vor asigura că sunt respectate regulile impuse în această perioadă”, spune arhimandrit Ioachim Tomoioagă, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Sibiului.

Liturghia va începe la ora 9, iar cea de sfințire a apei, din fața bisericilor, la ora 12.

Publică un comentariu

Comentariu