Miercuri dimineață pe Drumul Județean 106G un camion s-a răstunrat după ce a pierdut controlul volanului. În urma acestui eveniment, un bărbat de 55 de ani a ajuns la spital.

Din primele cercetări efectuate, se pare că șoferul unui autocamion de capacitate 12,5 tone, condus dinspre DN 1 spre localitatea Dobârca, a pierdut controlul direcției de deplasare și s-a răsturnat pe partea carosabilă.

În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală a pasagerului din autocamion, un bărbat în vârstă de 55 de ani, din Sibiu, transportat la spital conștient. Conducătorul autocamionului are 47 de ani și este din Șelimbăr.

”ISU Sibiu a intervenit de urgență cu un echipaj SMURD, pe DJ 106G, unde un autocamion s-a răsturnat. Echipajul SMURD a acordat îngrijiri medicale unui bărbat de aproximativ 55 de ani care a fost transportat la UPU Sibiu,  conștient, cu dureri lombare și cervicale.” a transmis Alina Voina, purtător de cuvânt al ISU Sibiu.

Publică un comentariu

Comentariu