foto: arhivă

În ultimele 24 de ore, au fost desfășurate acțiuni de verificare în zone aglomerate, centre comerciale, piețe și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea regulilor impuse referitoare cu precădere la interdicțiile de circulație, portul măștii de protecție sanitară, programul de funcționare a operatorilor economici, precum și utilizarea certificatelor de vaccinare.

62 de polițiști sibieni au fost angrenați ieri în aceste acțiuni, fiind verificate 635 de persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse privind izolarea/carantina; de asemenea, au fost verificate 29 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 157 de mijloace de transport, din care 26 de mijloace de transport în comun.

În urma controalelor efectuate, au fost aplicate 11 sancțiuni contravenționale în valoare de 39.500 de lei, pentru nerespectarea măsurii carantinei.

Jandarmii sibieni continuă misiunile atât independent cât și împreună cu celelalte structuri teritoriale cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19.

În data de 4 ianuarie, jandarmii sibieni au desfășurat acțiuni de verificare a respectării interdicțiilor impuse în această perioadă.

Jandarmii montani au desfășurat activități de verificare în stațiunile montane Bâlea și Păltiniș. Pe timpul desfășurării acțiunilor au fost verificate 3 certificate verzi și 37 de persoane.

În urma verificărilor efectuate au fost aplicate trei amenzi în valoare de 3000 lei pentru nerespectarea măsurii carantinei.

Publică un comentariu

Comentariu