Prima deplasare în echipă completă a secției de ciclism de la CSM Mediaș a fost în acest  week-end la Avrig unde, la competiția „Triada MTB”, am participat  cu un număr de 20 de sportivi.

Pe parcursul a două zile de concurs, cicliștii au demonstrat că antrenamentele în sală și pe traseu înceep să dea roade.

În prima zi de concurs, sâmbătă 29 aprile 2022, cei mai mici dintre ei au participat la proba de XCO,  proba desfășurată pe timp, în funcție de categoria de vârstă, demonstrând că au voință și curaj să abordeze chiar și cele mai grele trasee. Îi felicităm și le dorim succes în sezonul care abia a început.

Astfel, la categoria C – timp de concurs: 25 minute – au participat Stoica Răzvan Andrei  – locul 14 și Pintea Ianis Claudiu locul 24;

La categoria B – timp de concurs: 30 minute – au participat Feșteu David  – locul 1, Seicean Codrin – locul 13,  Timar Tamas – locul 14, Mihaltan Victor – locul 19, Catană Denis Ștefan – locul 22, Armean Andrei David – locul 25;

La categoria A – timp de concurs 40 minute – au participat Orban Balazs – locul 1 și Catană Lorenzo – locul 11;

În cea de-a două zi de concurs, duminică 30 Aprilie 2023, cadetii, juniorii și categoria U23 au făcut spectacol pe traseul de maraton, o proba diferită și de anduranță.

Însă și cei mici, la numai o zi după efortul de la XCO, au demonstrat că sunt adevărați performeri.

Astfel, pe traseul Galben de 18  km,  Orban Balazs reușește un loc 2 cu un super timp, 00:47:57 la categoria Băieți A iar Catană Lorenzo-Ștefan ajunge pe locul 5 cu timpul 00:58:29 la aceeași categorie.

Feșteu David reușește un loc 3 cu timpul de 00:51:19 la categoria Băieți B iar Timar Tamas cu timpul de 01:05:18 vine pe locul 9.

Trecem  la cei mari care, pe traseul Albastru de 30 km, la categoria Cadeți Masculin, au obținut rezultate foarte bune, clasându-se în primii 10 sportivi la general.

Concret, Pridon Theodor-Vasile, cu un timp excelent de 01:09:22 termină pe locul 1 acest traseu, urmat de Radu Mădă pe locul 4, cu timpul de 01:18:39, Calburean Cristian pe locul 5 cu timpul de 01:21:05 și  Popescu Bogdan-Mario pe locul 8 cu timpul de 01:24:55.

Categoria juniorilor a alergat 42 de km pe traseul Roșu, avându-i  pe Doroga David Cosmin pe locul 5 cu timpul de 02:02:30, Făgăraș Laurențiu pe locul 13 cu timpul de 02:31:40 și Micu Răzvan pe locul 14 cu timpul de 02:43:13.  Tot la traseul de 42 de km ajunge prima la general junioara Mădă Miruna, cu timpul de 02:31:03.

Cel mai lung traseu din concurs, cel Negru de 92 de km, traseul Elitelor, este abordat de Vlad Armean, sportivul nostru, care ajunge foarte bine, în Top 10, cu timpul de 04:57:40 și se clasează pe locul 9.

Publică un comentariu

Comentariu