Joi, 29 noiembrie 2023, între orele 08:00 și 15:00, se va închide circulația rutieră peste pasajul de cale ferată din localitatea Târnava, intersecția cu Drumul Județean 131E.

Căile Ferate Române efectuează lucrări de reparație a căii ferate, iar pentru desfășurarea în siguranță a acestora este necesară închiderea circulației rutiere.

Pe timpul lucrărilor, circulația va fi deviată pe ruta ocolitoare, un drum lăturalnic care trece pe sub podul de cale ferată aflat în imediată apropiere a trecerii la nivel și iese după trecerea la nivel cu calea ferată.

”Pentru lucrări de reparație de căi ferate, în data de 29 noiembrie 2023, se închide circulație rutieră peste pasajul de cale ferată din localitatea Târnava, intersecția cu Drumul Județean 131E, între orele 08:00 – 15:00. Pe timpul lucrărilor circulația va fi deviată pe ruta ocolitoare un drum lăturalnic (drum care a fost folosit ca rută ocolitoare pe toată durata lucrărilor de reabilitare a căii ferate Coridor IV PAN European) care trece pe sub podul de cale ferată aflat în imediată apropiere a trecerii la nivel și iese după trecerea la nivel cu calea ferată.” se arată într-un comunicat emis de CFR SA.

Publică un comentariu

Comentariu