Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, o atenționare cod galben de vânt, valabilă până sâmbătă seară, la ora 20. Sibiul și alte 19 județe sunt vizate de această atenționare meteo.

Potrivit meteorologilor, între orele 10:00 – 20:00, în Carpaţii Meridionali şi local în Carpaţii Orientali vântul va avea intensificări cu viteze de 70…90 km/h, iar la altitudini de peste 1.500 m, rafalele vor depăşi 90…110 km/h, viscolind zăpada depusă. În cea mai mare parte a Moldovei vor fi rafale de 55…65 km/h, iar pe arii restrânse 75…80 km/h.

ANM precizează că intensificări ale vântului vor fi local şi în restul zonei de munte, în sud-estul şi centrul ţării, dar cu viteze mai mici, în general, între 45 şi 55 km/h. Rafale de peste 70…80 km/h se vor mai consemna şi în prima parte a nopţii de sâmbătă spre duminică (15/16 ianuarie) în zona Carpaţilor Meridionali, dar vor diminua treptat în intensitate şi ca arie.

Publică un comentariu

Comentariu