FOTO arhivă

Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod galben de vânt care vizează 28 de județe din țară, printre care și Sibiul.

Sunt vizate județele Satu Mare, Maramureș, Bihor, Sălaj, Cluj, Alba, Hunedoara, Arad, Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Argeș, Sibiu, Brașov, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Vrancea, Covasna, Harghita, Bacău, Neamț, Suceava, Mureș și Bistrița-Năsăud, transmite Mediafax.

În aceste zone, vântul va avea intensificări cu viteze în general de 50-70 km/h, iar la altitudini mai mari de 1700 m de peste 80-90 km/h.

În județul Maramureș, precum și în zona de munte a județelor Bistrița-Năsăud, Mureș, Cluj, Alba, Hunedoara, Arad și Bihor, vor fi averse însemnate cantitativ și se vor acumula 20-30 l/mp și izolat peste 40-50 l/mp.

Temporar vântul va avea intensificări și în restul Transilvaniei, cu viteze în general de 40-50 km/h.

Avertizarea este valabilă vineri de la ora 12.00 până la ora 23.00.

O altă avertizare, tot de vânt puternic, va intra în vigoare vineri la ora 23.00 și va fi valabilă până sâmbătă la ora 10.00. Aceasta vizează județele Satu Mare, Maramureș, Sălaj, Cluj, Bihor, Alba, Hunedoara, Caraș-Severin, Sibiu, Brașov, Prahova, Buzău, Vrancea, Covasna, Harghita, Bacău, Neamț, Suceava,. Mureș și Bistrița-Năsăud.

Vântul va avea intensificări în zona montană, iar în primele ore și în nordul Crișanei, Maramureș, vestul Transilvaniei, cu viteze în general de 55-75 km/h. La altitudini de peste 1700 m, vântul va sufla tare, cu rafale de peste 80-100 km/h.

Publică un comentariu

Comentariu