FOTO Profimedia

Cod galben de viscol şi vânt puternic la munte, cu rafale de 100 km/h, în 21 de județe, anunţă Administraţia Naţională de Meteorologie. Avertizarea este valabilă până sâmbătă dimineață.

Alerta meteo intră în vigoare vineri la ora 10.00 şi expiră sâmbătă dimineaţă. Atenţionarea anunţă la munte, în special la altitudini de peste 1700 m, vânt cu rafale ce vor depăși 80…100 km/h, va fi viscol, zăpada troienită și vizibilitatea redusă, relatează Mediafax.

Județele vizate sunt: Maramureș, Bistrița-Năsăud, Suceava, Mureș, Harghita, Neamț, Bacău, Vrancea, Covasna, Buzău, Brașov, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Vâlcea, Sibiu, Gorj, Caraș Severin, Hunedoara, Alba și Cluj.

Vineri, pe arii restrânse, intensificări ale vântului vor fi și în zonele mai joase de relief din Transilvania și Oltenia, cu viteze de 45…55 km/h.

Începând din noaptea de sâmbătă spre duminică (29/30 ianuarie), vântul va avea intensificări în cea mai mare parte a țării, dar îndeosebi la munte, unde va fi viscol.

Publică un comentariu

Comentariu