Administraţia Naţională de Meteorologie a actualizat atenţionările de vreme rea și anunță frig, cu temperaturi cu 12 grade sub mediile multianuale. 20 de județe sunt sub Cod portocaliu de ninsori abundente și viscol.

Potrivit unei informări valabile în intervalul marți ora 10.30 – sâmbătă ora 10.00, vremea va fi deosebit de rece, iar temperaturile vor fi cu 8…12 grade sub mediile multianuale, relatează Mediafax.

În jumătatea de nord a țării vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare, iar local și temporar vântul va avea intensificări, cu viteze în general de 45…55 km/h îndeosebi în Moldova, Dobrogea, sudul Banatului și al Olteniei, precum și la munte.

O avertizare Cod galben a intrat în vigoare marți la ora 10.30 și durează până miercuri la ora 14.00.

Vântul va avea intensificări temporare în Muntenia, Dobrogea și local în Oltenia și Moldova unde rafalele vor depăși 55…65 km/h și pe arii restrânse 70…75 km/h.

La munte, în Transilvania și local în Maramureș vor fi precipitații, predominant ninsori, temporar viscolite și se va depune strat de zăpadă.

În restul țării local și temporar vor fi precipitații, moderate cantitativ, sub formă de ploaie în sud și sud-est și mixte în rest. În vest, vântul va avea intensificări de scurtă durată.

Tot în intervalul marți ora 10.30 – miercuri la ora 14.00, în cea mai mare parte a Moldovei și în Carpații Meridionali și Orientali în special la altitudini de peste 1400 m va continua să ningă, temporar viscolit (rafale de peste 55…65 km/h) și se va depune strat consistent de zăpadă.

Județele vizate sunt Caraș Severin, Mehedinți, Gorj, Hunedoara, Alba, Sibiu, Vâlcea, Brașov, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Covasna, Vrancea, Bacău, Harghita, Neamț, Iași, Botoșani și Suceava.

Publică un comentariu

Comentariu