Un avion cu 90 de persoane la bord, care ar veni din zona roșie de coronavirus, a aterizat, miercuri, la Sibiu. Autoritățile iau în calcul fie să îi retrimită pe pasageri în Germania, fie să îi preia în carantină, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse medicale.

Surse medicale au declarat pentru MEDIAFAX că este vorba despre un zbor de la Stuttgart care a aterizat la ora 12, pe Aeroportul Internațional Sibiu.

Acesta ar avea la bord circa 90 de persoane, despre care există bănuiala că vin din zona roșie de coronavirus.

Persoanele aflate la bord sunt verificate, la ora transmiterii știrii, uar echipele medicale urmează să stabilească dacă aceștia vor fi retrimiși în Germania sau vor fi preluați cu autocare și duși în carantină.

 

Publică un comentariu

Comentariu