Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, vineri, decretul pentru promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea unor acte normative, informează Administraţia Prezidenţială.

Legea asumată de coaliţia de guvernare prevede că salariul de bază minim brut în domeniul agricol este de minimum 3.000 lei lunar. Actul normativ face parte din pachetul de măsuri „Sprijin pentru România”, scrie observatornews.ro

Conform actului normativ promulgat de către şeful statului, „până la sfârşitul anului 2022, pentru domeniul agricol, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată va fi de minimum 3.000 lei lunar, fără a include indemnizaţiile, sporurile şi alte adaosuri, pentru un program normal de lucru în medie de 167,333 ore pe lună, reprezentând în medie 17,928 lei/oră”.

Legea a fost promulgată de preşedintele Klaus Ioahnnis

În perioada 1 ianuarie 2023 – 31 decembrie 2028, pentru domeniul agricol, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată va fi de minimum 3.000 lei lunar, fără a include indemnizaţiile, sporurile şi alte adaosuri, pentru un program normal de lucru în medie de 167,333 ore pe lună”, mai precizează propunerea legislativă.

Legea promulgată mai prevede că „perioadele lucrate în sectorul agricol constituie stagiu de cotizare pentru stabilirea dreptului la indemnizaţie de şomaj şi indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă acordate în conformitate cu legislaţia în vigoare”.

Actul normativ stipulează şi acordarea de facilităţi fiscale persoanelor fizice care realizează venituri din salarii şi asimilate salariilor încheiate cu angajatori care desfăşoară activităţi în sectorul agricol şi în industria alimentară.

Astfel, persoanele fizice care realizează venituri din salarii şi asimilate salariilor din domeniile respective pot opta pentru plata cotei de 3,75% datorate la fondul de pensii administrat privat. Opţiunea se va depune în scris, la angajator, acesta reţinând contribuţia aferentă potrivit prevederilor legale.

Publică un comentariu

Comentariu