Operatorul Regional Apa Târnavei Mari lansează un apel urgent către locuitorii din Șeica Mare și Boarta, solicitându-le să limiteze utilizarea apei de la rețeaua publică strict la necesitățile potabile și menajere.
Folosirea apei în scopuri agricole, pentru udarea spațiilor verzi sau pentru umplerea piscinelor, afectează grav nivelul rezervorului de înmagazinare, determinând restricționarea și chiar sistarea furnizării apei potabile. Comunitatea este rugată să colaboreze pentru a evita situații critice și pentru a asigura distribuția normală a apei în perioada următoare.
