Ne apropiem de finalul a două săptămâni de vară veritabilă, deşi abia suntem la mijloc de primăvară.

Astăzi şi mâine încă vor mai fi temperaturi cu 10 grade Celsius peste cele normale, după ce, meteorologii, au declarat luna trecută ca fiind cea mai caldă lună aprilie din ultimii 60 de ani.

În plus, a plouat insuficient şi seceta s-a intensificat în special în regiunile din estul, sud-estul şi centrul ţării. Lucrurile se vor mai schimba puţin în ultima zi a săptămânii.

„De duminică, temperatura aerului va începe să scadă, dar chiar și la mijlocul săptămânii viitoare, maximele se vor menține peste cele normale. Vorbim și de instabilitate atmosferică în zonele montane, dar și în restul teritoriului. Ne așteptăm la înnorări temporare, averse, intensificări de scurtă durată ale vântului. Nu sunt excluse nici condițiile de grindină. Mai trebuie menționat că vor fi posibile cantități de apă mai însemnate”. a declarat Oana Paduranu, meteorolog pentru Digi 24.

 

Publică un comentariu

Comentariu