FOTO arhivă

În noapte de vineri spre sâmbătă, doi tineri sibieni au fost prinși conducând fără permis de conducere. Unul a fost prins pe bulevardul Victoriei din Sibiu la volanul unui autoturism, iar altul a fost prins conducând un scuter fără a deține acest drept.

”La data de 30 iulie, în jurul orei 01:00, pe bulevardul Victoriei din municipiul Sibiu, polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene au oprit în trafic un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 23 de ani, domiciliat în Apoldu de Sus. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că tânărul nu deținea permis de conducere. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără a deține permis de conducere.

La aceeași dată, în jurul orei 01:10, în municipiul Sibiu, pe Bulevardul Mihai Viteazu, polițiștii Secției nr. 1 Poliție Urbană Sibiu au depistat în trafic un localnic în vârstă de 16 ani în timp ce conducea un monociclu fără a deține acest drept. Pe numele conducătorului auto s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis.” precizează IPJ Sibiu.

Publică un comentariu

Comentariu