FOTO arhivă

Un bărbat de 52 de ani, din Mediaș aflat sub influența alcoolului a fost implicat într-un eveniment rutier pe strada Turda. Medieșeanul a lovit un autoturism condus regulamentar, apoi a acroșat și un autoturism parcate.

”La data de 26 octombrie a.c., în jurul orei 19:04, polițiștii Biroului Rutier Mediaș au fost sesizați despre producerea, pe str. Turda din municipiu, a unui eveniment rutier soldat cu pagube materiale.

La fața locului, polițiștii rutieri au constatat că șoferul unui autoturism (un medieșean în vârstă de 52 de ani), aflat sub influența băuturilor alcoolice, în momentul în care s-a pus în mișcare de pe loc a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 53 de ani, localnic. După impactul cu această mașină, intenționând să își parcheze mașina, medieșeanul de 52 de ani a mai lovit o mașină parcată.

Testarea alcoolscopică a șoferului de 52 de ani a indicat o valoare de 1,21 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. ” precizează IPJ Sibiu.

În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

 

Publică un comentariu

Comentariu