Două eleve de la Liceul Axente Sever s-au întors cu medalii de la Campionatul Național de Atletism juniori care a avut loc la Pitești.

La sfârșitul lunii iulie stadionul „Nicolae Dobrin” din Pitești a găzduit nouă competiție in domeniul atletismului. Este vorba de a 96-a ediție a Campionatelor Naționale rezervate juniorilor 1 (U20) – etapa finală. La competiție au participat și atleții Clubului Sportiv Școlar Mediaș, pregătiți de antrenorii Vasile Herman și Vasile Ibășfălean.

Elevele axentiste care au luat startul la Pitești au adus medalii pentru Clubul Sportiv Școlar Mediaș. Este vorba de Iulia Mărginean din clasa a XI-a Științele Naturii intensiv Engleză și de Alexandra Hudea din clasa a IX-a Științe Sociale.

Alexandra Hudea și-a dominat adversarele in proba de 5000 de metri, pe care a incheiat-o pe prima poziție cu un total de 18 minute și 44 de sutimi. Sportiva medieșeană a luat startul și in proba de 3000 de metri unde a incheiat cursa pe poziția a 3-a, cu 10 minute, 14 secunde și 14 sutimi.

Iulia Mărginean a participat la proba ei preferată de 1500 de metri și s-a clasat pe locul al doilea cu timpul de 4 minute, 29 de secunde și 81 de sutimi, un nou record personal. Același loc secund l-a obținut și la proba de 3000 de metri, in 9 minute, 48 de secunde și 29 de sutimi.

De remarcat faptul că la finalele de 3000 de metri și respectiv 5000 de metri a mai luat startul o altă axentistă, Silvia Obrejan, din clasa a XII-a Instructor Sportiv.

Publică un comentariu

Comentariu