foto Arhivă

Joi, la sediul Primăriei din Mediaș are loc ședința ordinară a lunii octombrie. Pe ordinea de zi se află și proiectul ”Reabilitare străzi Marin Ciortea și Virgil Popovici, municipiul Mediaș. Reabilitare rețele ediitare – apă potabilă, canalizare menajeră și pluvială”.

Prin Hotărârea Consiliului Local a fost aprovat proiectul la faza DALi și indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiții. În urma analizării proiectului la faza DALI de către SC Apa Târnavei Mari, a măsurătorilor topografice realizate în situ, a deplasărilor în teren, prin efectuarea de măsurători, sondaje locale și inspecții vizuale asupra rețelelor existene, se poate spune că anumite soluții tehnice prevăzute în DALI nu pot fi aplicate în execuție, astfel este necesară actualizare proiectului prin suplimentarea lucrărilor.

Rețea alimentare cu apă:

  • în proiec la faza DALI nu au fost prevăzute lucrările de execuție pentru montarea robineților de concesie pentru branșamentele existente așa cum prevăd normativele, pentru locuințe individuale dispuse în domeniul privat, și care în momentul de față sunt prevăzute doar la capăt cu mijloace de măsurare și contorizare a consumului de apă, astfel sunt necesari 26 de robineți de concesie Dn 25 pentru branșamente
  • rețeaua de apă stradală și branșamentele existente se regăsesc în momentul de față la o adâncime de peste 2,00 metri datorită straturilor de umpluturi superioare excesiv adăugate ulterior execuției rețelor de apă, astfel încât lucrările de săpătură pentru montajul robineților ar genera costuri suplimentare majore
  • pentru o bună funcționare a rețelei de apă în condiții optime și de siguranță, se impune reproiectarea în totalitate a rețelei de apă potabilă și a branșamentelor cu conducte de polietilenă de inaltă desitate, Pn10, SDR17, fiind permise doar îmbinări prin electrofuziune, prin suplimentare cu 430ml de conductă din PEHD dn 11mm PN10 și 15 mm conductă din PEHD Dn 90 mm PN 10 pentru hidranți

Rețea de canalizare menajeră

  • Înlocuirea a două cămine de canalizare menajeră
    Capacele existente aferente căminelor de pe străzile menționate mai sus vor înlocui cu plăci din beton echipate cu ramă și capac carosabil, tip greu, prevăzute cu sistem de închidere și siguranță și cu garnitură de cauciuc pentru evitarea zgomotelor. Se vor înlocui un număr de 17 bucăți, plăci din beton echipate cu ramă și capac carosabil

Rețea canalizare pluvială

  • Se prelungește tronsonul de canalizare pluvială existent pe strada Virgil Popovici
  • în urma profilelor longitudinale este necesar suplimentarea cu 4 cămine de canalizare pluvială, astfel: 3 cămine pe strada Marin Ciortea și 1 cămin pe strada Virgil Popovici
  • pe strada Marin Ciortea se suplimentează rigola prefabricată din beton cu grătar din oțel zincat, montat în lungul drumului în lungime de 15 ml care se descarcă în două puncte de descărcare în rețeaua de canalizare pluvială

Valoarea obiectivului de investiții este de 837.701,64 lei cu TVA inclus.

Publică un comentariu

Comentariu