FOTO arhivă

Un scandal imens a izbucnit luni după-amiaza în parcarea mall-ului din Șelimbăr. Două grupuri de persoane din Blăjel și Brateiu s-au luat la bătaie. Se pare că este vorba despre persoane de etnie romă.

„Astăzi, în jurul orei 14:08, prin apel 112, Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu a fost sesizat cu privire la faptul că în parcarea unui centru comercial din Șelimbăr mai multe persoane sunt implicate într-o altercație. La fața locului au fost trimise de urgență mai multe echipaje de poliție, jandarmi și luptători ai Serviciului Acțiuni Speciale”, informează Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al Ipj Sibiu.

Copil de 12 ani, înjunghiat

În urma scandalului, un copil de 12 ani a fost rănit. Acesta a fost transportat la spital având numeroase plăgi înjunghiate. Din primele date și informații de la fața locului se pare că în altercație ar fi fost implicate peste 20 de persoane, conflictul fiind unul mai vechi.

Persoanele implicate în acest conflict au fost identificate și sunt conduse la sediul Poliției Municipiului Sibiu pentru audiere.

Cercetările continuă în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor care au stat la baza acestui conflict, urmând a fi luate măsurile legale conform competenței.

Publică un comentariu

Comentariu