Un echipaj SMURD este prezent în permanenţă lângă pârtiile din staţiunea Păltiniş din cauza numărului tot mai mare de turişti accidentaţi la schi, potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu.

Potrivit sursei citate, numai în ultima lună, 13 persoane s-au ales cu fracturi în urma accidentărilor suferite pe pârtii.

„Dintre cele 13 cazuri medicale asistate prompt de către echipajul SMURD operaţionalizat temporar în staţiunea Păltiniş, 2 cazuri au fost minori de 13 şi 17 ani cu traumatisme membre inferioare, iar celelalte cazuri medicale au fost adulţi cu vârstele cuprinse între 22 şi 49 de ani cu diverse fracturi. Toate situaţiile în care a fost solicitat echipajul SMURD s-a petrecut pe pârtiile din staţiunea Păltiniş. Dintre aceste cazuri, doar un adult a refuzat transportul la spital. Celelalte cazuri au necesitat transportul la unităţile spitaliceşti din municipiul Sibiu”, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu, Alina Voina.

În staţiunea Păltiniş este prezent un echipaj de prim-ajutor medical dotat cu o autospecială SMURD tip B.

„Acţiunea vine în contextul creşterii numărului de turişti prezenţi în zonele de agrement şi unităţile turistice din staţiune pe timpul sezonului de iarnă şi vizează reducerea timpului de răspuns în cazul urgenţelor medicale. Demersul s-a dovedit oportun în anii trecuţi când a contribuit semnificativ la acordarea promptă a îngrijirilor medicale pentru diverse afecţiuni”, se mai precizează în comunicatul ISU Sibiu.

Publică un comentariu

Comentariu