Sursa: rri.ro

La Copșa Mică rata de incidență a scăzut sub 1 la mia de locuitori, astfel că elevii se pot întoarce de joi, 27 mai, la cursurile față în față. La Bârghiș însă rata a crescut peste 1, așa că elevii vor învăța de joi în online.

Cursurile se desfășoară conform scenariilor:

– scenariul 2 (rata de incidență peste 1 la mie): 39 de unități de învățământ din U.A.T.-urile: Sadu, Cârțișoara, Poiana Sibiului, Slimnic, Șeica Mică, Ludoș, Bârghiș, Miercurea Sibiului, Orlat, Roșia, Cristian, Poplaca și Marpod – preșcolarii, elevii din ciclul primar, clasele a VIII-a, a XII-a, a XI-a învățământ profesional, ultimul an al școlilor postliceale și cei din învățământul special se vor prezenta la școală cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie;

– scenariul 1 (rata de incidență cel mult egală cu 1 la mie): 315 de unități de învățământ din restul U.A.T-urilor – toți preșcolarii și elevii vor merge fizic la școală.;

Astăzi nu a fost raportat niciun un caz de îmbolnăvire COVID în unitățile de învățământ din județul Sibiu.

Astfel, de la revenirea din vacanța prilejuită de sărbătorirea Sfintelor Paști (miercuri, 05.05.2021), un număr de 6 cadre didactice (2 au desfășurat ore față în față) și 4 preșcolari și elevi (doar unul dintre ei a participat la cursuri) au fost depistați pozitivi la virusul SARS-CoV-2.

Drept urmare mâine, 26.05.2021, în județul Sibiu un număr de 4 231 elevi (6,54%) vor desfășura orele în sistem online.

Publică un comentariu

Comentariu