FOTO playsport.ro

Eric de Oliveira, unul dintre cei mai iubiți jucători de fotbal de la Gaz Metan Mediaș dorește înființarea unei noi echipe.

Brazilianul care a scris istorie în tricoul formației din Jud. Sibiu a făcut un anunț bombă pentru iubitorii fotbalului din Mediaș: s-a înființat o nouă echipă, care își va începe noul drum din ligile inferioare, scrie gsp.ro

Gaz Metan este în acest moment retrogradată matematic din Liga 1, dar șansele ca echipa să continue în eșalonul secund sunt minime, din cauza problemelor financiare de proporții. La Mediaș se pregătește, însă, un nou proiect, conform anunțului făcut de Eric de Oliveira, fostul fotbalist al echipei.

A fost înființată o nouă echipă la Mediaș

Orașul Mediaș nu va fi șters de pe harta fotbalului din România după ce prim-divizionara Gaz Metan va declara, oficial, falimentul. O nouă echipă a fost înființată și este gata să îi ia locul formației care a fost înființată în 1945.

Brazilianul Eric de Oliveira este cel care a făcut marele anunț, dar avertizează că nu mulți oameni vor fi dispuși să vină cu bani la o formație care activează eșaloanele inferioare. Fostul fotbalist speră în continuare că actualul club va reuși, în cele din urmă, să evite falimentul.

„Echipa se află în insolvență momentan, nu înțeleg de ce s-a scris asta (n.r. că se va desființa). Din ce am înțeles, la club este un domn precum Răzvan Zăvăleanu la Dinamo (n.r. administrator judiciar). Nu sunt zi de zi la club, ajung din când în când, dar situația de față este de echipă retrogradată care va juca anul viitor în Liga a 2-a. Nu există nimic oficial legat de desființarea a clubului.

Cu cine să vin lângă echipă în ligile inferioare? Problema este de datorii. Trebuie bani ca să revii. Este greu, pentru că sunt datorii de plătit. Din ce-am înțeles, a fost înființată o nouă echipă, însă așteptăm și comunicatul oficial. Bineînțeles, dacă aș putea să recuperăm stema, numele, culorile clubului, m-aș alătura proiectului. Ne confruntăm cu realitatea, trebuie să trecem prin ligile inferioare, Liga a 4-a, a 3-a, pentru a reveni în prima divizie”, a declarat Eric de Oliveira, citat de Playsport.

Publică un comentariu

Comentariu