Facebook va plăti o amendă record de 5 miliarde de dolari pentru nerespectarea confidenţialităţii datelor utilizatorilor, iar gigantul de media socială îşi va restructura abordarea referitoare la confidenţialitate, a anunţat miercuri Comisia Federală pentru Comerţ (FTC) a Statelor Unite, transmite Reuters.

Investigaţia a scos la iveală o gamă largă de probleme referitoare la confidenţialitatea datelor. Ancheta a fost declanşată anul trecut de acuzaţiile că Facebook a încălcat un decret din 2012 referitor la consimţământul utilizatorilor, prin transferarea în mod incorect a informaţiilor aparţinând unor 87 de milioane de persoane către firma britanică de consultanţă politică Cambridge Analytica. Printre clienţii acestei firme s-a aflat şi campania prezidenţială a lui Donald Trump, în 2016, scrie news.ro

Membrii FTC au votat cu un scor de 3 la 2 pentru acest acord, care trebuie aprobat în justiţie.

Facebook a confirmat că va plăti amenda de 5 miliarde de dolari şi a arătat că acordul cu FTC va oferi un cadru complet noi pentru protejarea vieţii private a oamenilor.

Compania a acceptat să plătească alte 100 de milioane de dolari pentru a închide acuzaţiile că a înşelat investitorii în legătură cu gravitatea folosirii incorecte a datelor utilizatorilor, a anunţat Comisia pentru bursă şi valori mobiliare (SEC).

Potrivit acordului cu FTC, board-ul Facebook va crea o comisie independentă care va elimina controlul total al directorului general al Facebook, Mark Zuckerberg, asupra deciziilor care afectează viaţa privată a utilizatorilor.

Facebook a mai acceptat să exercite un control mai mare asupra aplicaţiilor terţilor şi a anunţat că nu va mai permite accesul la datele prietenilor pentru Microsoft şi Sony.

Majoritatea reprezentanţilor republicani din FTC au spus că acordul ”reduce semnificativ puterea lui Zuckerberg, ceva ce nu a reuşit până acum nicio agenţie guvernamentală din lume”.

Potrivit acordului, Zuckerberg şi alţi directori ai Facebook trebuie să semneze certificări trimestriale care să ateste practicile privind confidenţialitatea. Dacă aceştia vor înregistra certificări false, vor risca penalizări civile şi penale.

Facebook nu va avea dreptul să solicite parolele adreselor de email pentru alte servicii atunci când se loghează consumatorii. Este interzis ca telefoanele mobile să fie utilizate pentru publicitate, atunci când sunt obţinute pentru o funcţie de securitate, cum ar fi autentificarea în doi factori. Compania mai trebuie să obţină consimţământul utilizatorilor pentru a utiliza date de recunoaştere facială.

Facebook a anunţat că ar mai putea identifica probleme, în condiţiile în care îşi revizuieşte sistemele şi a avertizat că introducerea actualizărilor ar putea dura mai mult, întrucât intenţionează să folosească ”sute de ingineri şi peste o mie de persoane din companie pentru a lucra la acest lucru important”.

”În cadrul acestui acord, aliniem controlul asupra confidenţialităţii datelor mai aproape de controlul financiar. În viitor, când vom introduce o nouă funcţie care utilizează date, sau vom modifica o funcţie existentă, va trebui să luăm în considerare riscurile şi măsurile care trebuie luate pentru prevenirea lor”, a scris Zuckerberg printr-o postare pe Facebook.

FTC a mai anunţat că fostul director general al Cambridge Analytica, Alexander Nix, şi fostul dezvoltator de aplicaţii Aleksandr Kogan au convenit un  acord care le restricţionează comportamentul în afaceri.

Este posibil ca problemele juridice ale Facebook să nu se fi încheiat. Marţi, Departamentul de Justiţie a anunţat că deschide o investigaţie amplă împtirva companiilor mari de tehnologie, pentru a vedea dacă s-au angajat în practici anticoncurenţiale.

Departamentul de Justiţie nu a menţionat numele companiilor, dar a preciat că va analiza probleme legate de căutare, media socială şi unele servicii online de retail. Lideri în aceste domenii sunt Alphabet, companie mamă a Google, Amazon.com, Facebook şi posibil Apple.

Publică un comentariu

Comentariu