Un băiat de 11 ani din Mediaș a plecat vineri de acasă și nu s-a mai întors. Părinții și poliția îl caută, iar dacă cineva îl vede în oraș este rugat să anunțe imediat la numărul de urgență 112 sau la cea mia apropiată secție de poliție.

La data de 3 aprilie a.c., polițiștii sibieni au fost sesizați de către o femeie cu privire la faptul că, la data de 2 aprilie a.c., în jurul orei 20,30, fiul său, DRAGOȘ MARIUS RAUL, în vârstă de 11 ani, a plecat de la domiciliu, din municipiul Mediaș, într-o direcție necunoscută, fără a mai reveni.

Semnalmente: înălțime 145 cm, greutate 49 de kg, ochi albaștri, păr brunet.

În momentul plecării, minorul purta o geacă din tercot de culoare verde cu glugă de culoare albastru, pantaloni tip sport de culoare gri și încălțăminte tip sport de culoare alb.

Semne particulare: minorul prezintă o cicatrice pe obrazul drept.

Cetăţenii care pot oferi informaţii despre acest minor sunt rugați să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic pentru situații de urgenţă 112.

Publică un comentariu

Comentariu