FOTO arhivă

Un bărbat de 27 de ani din Șeica Mare s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins la volanul unui autoturism fără permis de conducere și cu o concentrație alcoolică de peste unu la mie.

”La data de 3 aprilie a.c., în jurul orei 20,00, pe DN 14, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe raza localității Șeica Mare de către un localnic în vârstă de 27 de ani. În urma verificărilor efectuate s-a constatat că tânărul nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, iar testarea sa alcoolscopică a rezultat într-o concentrație de 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat.” a declarat Luciana Lazăr, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu.

La nivelul Serviciului Rutier Sibiu, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducere sub influența alcoolului.

 

Publică un comentariu

Comentariu