FC Hermannstadt continuă seria meciurilor fără victorie, remizând pe teren propriu, (la Mediaș) cu FC Viitorul Constanţa, scor 0-0, într-un meci disputat sâmbătă în etapa a 27-a a Ligii I de fotbal, informează AGERPRES.
Partida a fost lentă, cu multe pase greşite şi puţine faze notabile. Gazdele au fost aproape de gol în minutul 54, după o eroare a portarului Valentin Cojocaru. Oaspeţii, mai buni în acest meci, au fost periculoşi zece minute mai târziu, dar Ganea nu a ajuns la o centrare. Apărarea lui Hermannstadt a intervenit sigur în min. 84.
FC Hermannstadt venea după trei înfrângeri consecutive, toate la limită. Echipa sibiană are o singură victorie în ultimele 15 meciuri (6 egaluri şi 8 eşecuri).
Hermannstadt are acum 23 de puncte şi se află pe poziţia a 15-a a clasamentului, penultima. Viitorul a acumulat 30 de puncte, după 26 de meciuri, şi se menţine pe locul 11.
Pe 10 ianuarie, într-o restanţă din etapa a 12-a, FC Viitorul a învins-o acasă pe FC Hermannstadt cu scorul de 2-1.
AFC Hermannstadt – FC Viitorul Constanţa 0-0, Stadion Gaz Metan – Mediaş
Arbitru: George Cătălin Găman (Craiova); arbitri asistenţi: Daniel Mitruţi (Craiova – Dolj), Adrian Popescu (Craiova); arbitru de rezervă: Andrei Antonie (Bucureşti)
Observatori: Cornel Sorescu (Piteşti) – FRF, Paul Cazan (Bucureşti) – LPF

Publică un comentariu

Comentariu