Luni dimineață, în jurul orei 10,40, în municipiul Sibiu, o femeie aflată la volanul unui autoturism condus pe Calea Dumbrăvii, nu a acordat prioritate de trecere unui bărbat, angajat regulamentar în traversarea părții carosabile pe trecerea pentru pietoni din apropierea intersecției sens giratoriu cu Bulevardul General Vasile Milea.

Imediat după producerea accidentului, femeia a părăsit locul fără încuviințarea polițiștilor, fiind identificată în aproximativ 30 de minute, la volanul mașinii parcate în zona străzii Someșului. Este vorba despre o sibiancă în vârstă de 57 de ani, al cărei drept de a conduce este suspendat. De asemenea, în urma testării alcoolscopice a femeii a rezultat o concentrație de 0,38 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul rănit, în vârstă de 55 de ani, din județul Alba, a fost transportat conștient la spital, unde a primit îngrijiri medicale fără a necesita internarea.

În cauză s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului producerii accidentului fără încuviințarea polițiștilor, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei drept de a conduce este suspendat. Cercetările continuă la nivelul Biroului Rutier Sibiu.

 

Publică un comentariu

Comentariu